Exista Universuri paralele!? (spun oamenii de stiinta)


Strania descoperire de către fizicienii de la Universitatea California din Santa Barbara semnifică, pe înţelesul tuturor, că un obiect pe care-l puteţi vedea în faţă, poate exista simultan într-un univers paralel; astfel călătoria în timp ar fi mai mult decât posibilă şi n-ar fi doar o secvenţă dintr-un film SF, anunţă site-ul FoxNews.

Totul a pornit de la o foarte subţire bucată de metal, o “paletă” având grosimea părului uman, incredibil de mică, dar ce poate fi văzută cu ochiul liber. Cercetătorul Andrew Cleland de la Universitatea din California mai sus menţionată, a răcit această paletă într-un frigider, a micşorat lumile, şi, sub un recipient special, a scos tot aerul pentru a elimina vibraţiile. Apoi, a apucat-o ca un diapazon, dar a remarcat că paleta se mişca, dar şi rămânea nemişca în acelaşi timp!

Acest lucru pare contradictoriu, şi e aproape imposibil de înţeles dacă nu v-ar chema Einstein. Dar chiar asta s-a întâmplat. Şi e un lucru foarte ciudat.

Cum a fost posibil acest lucru?

Pentru a încerca să înţelegeţi, trebuie să gândiţi în termeni mici. Mai mici decât un atom. Electronii, care se învârt în nucleul unui atom, se rotesc cu viteze diferite în acelaşi timp; de aceea, ei sunt greu în a fi “prinşi”. Acest lucru se poate întâmpla, doar când măsurăm poziţia unui electron pe care îl forţăm să aibă o anumită poziţie specifică. Fizicianul Andrew Cleland a avut această idee strălucită de a aplica acelaşi principiu al electronului unui atom şi în cazul unui obiect vizibil cu ochiul liber.

Ce înseamnă toate aceste lucruri mai pe înţeles? Să spunem că în Oklahoma îţi vei vizita mătuşa. Dar, în alt univers paralel, acolo unde particulele atomice nu se pot menţine, tu te vei uita la serialul de desene animate “The Simpsons”. Acest lucru pare ceva SF, dar se bazează pe ştiinţă reală.

“Atunci când observi ceva într-o anumită stare, această teorie împarte Universul în două părţi”, a declarat Cleland site-ului FoxNews.com, încercând să explice cum de sunt mai multe Universuri şi cum putem vedea doar unul dintre ele.

Teoria multiversului spune că întreg Universul “îngheaţă” în timpul observaţiei şi putem vedea doar o realitate. Astfel, la un moment dat, putem vedea doar o minge de fotbal în aer, dar, în alt Univers, mingea de fotbal deja a căzut pe teren.

Sean Carroll, fizician la California Institute of Technology, acceptă bazele ştiinţifice ale teoriei multiversurilor, chiar dacă aceasta nu poate fi dovedită. “Doar dacă ne-am putea imagina o super-avansată civilizaţie extraterestră care ar fi rezolvat acest lucru, noi nu suntem afectaţi de existenţa mai multor universuri”, afirmă Carroll. “Dar, cineva ar putea inventa o maşinărie prin care să se poată face comunicarea între ele”.

Felul ciudat în care percepem timpul

Carroll mai sugerează faptul că noi nu simţim timpul, ci îl percepem cum trece. De exemplu, timpul trece mai repede când ne aflăm pe un rollercoaster şi trece foarte încet atunci când ne aflăm într-o sală de lectură. Ultimele minute înainte de încheia vor părea ca orele.


Înapoi în Viitor

“Timpul ne pare ca o stradă cu unic sens, în care se circulă de la trecut la prezent”, afirmă Fred Alan Wolf, fizician şi autorul a numeroase cărţi în domeniul fizicii cuantice. “Dar există teorii care urmăresc nivelurile anumitor câmpuri cuantice, particule ce traversează atât înapoi, cât şi înainte în timp”.

Wolf ne spune că timpul – cel puţin în mecanica cuantică – nu se mişcă înainte ca o săgeată. Se mişcă în zig-zag, iar fizicianul crede că este posibil în a construi o maşină care să facă posibilă călătoria în timp.

Să luăm exemplul lui Sergei Krikalev, un astronaut rus care a zburat în şase misiuni spaţiale. Richard Gott, un fizician de la Universitatea Princeton, afirmă că Krikalev are o vârstă mai mică cu 1/48 dintr-o secundă decât noi restul, întrucât a zburat la viteze foarte mari. Şi a avea mai puţini ani decât cineva înseamnă că ai călătorit în viitor, pentru că nu mai experimentezi acelaşi prezent ca ceilalţi. Într-un sens se poate spune că Krikalev a călătorit în viitor!

“Newton a spus că timpul e universal, şi că toate ceasurile bat la fel. Cu teoria relativităţii a lui Einstein ştim că e posibilă călătoria în viitor. Cu teoria gravităţii a lui Einstein, legile fizicii aşa cum le percepem astăzi ne arată că e posibilă chiar şi călătoria în trecut. Dar, pentru a vedea dacă aceasta se poate realiza, trebuie să învăţăm noile legi ale fizicii de la nivelul cuantic”, a afirmat Gott. Şi pentru asta începem c-o paletă pusă sub un recipient special. Următorul pas ar fi acela de a învăţa să folosim şi obiecte şi mai mari. Astfel, am putea trece în universuri paralele, manipulând doar câţiva electroni. Ben Bova, autor SF conclude: “Poate că cineva a inventat deja maşina timpului, iar istoria noastră este constant schimbată, dar noi nu putem sesiza ciudăţeniile de-a lungul timpului”.

Sursa: www.lovendal.net

3 comentarii:

Anonim spunea...

Recent am vizionat un film pe care poate ati vrea sa il postati si pe site-ul dvs l-am gasit ca fiind foarte interesant ,numele lui este:
'HOME - a film by Yann Arthus-Bertrand (2009) [English] [HD MP4]'
acesta este gratis si poaate fi urmarit si pe http://www.youtube.com/homeproject

GabyS spunea...

L-am vazut anul trecut... e foarte frumos si chiar o sa incerc sa-l postez si eu curand ;)

Anonim spunea...

CAUT DE MULT TIMP UN FILM CE AS VREA SA-L REVAD...DAR NU-MI ADUC AMINTE NUMELE FILMULUI NICI PE CEL AL ACTORILOR.....POATE MA AJUTA CINEVA....E VORBA DE O FEMEIE CARE INCERCAND SA-SI SALVEZE FETITA SA NU FIE LOVITA DE UN CAMION ESTE EA ACCIDENTATA.....SE TREZESTE LA SPITAL CU O SORA PE CARE NU O AVEA,PRIETENII EI NU O MAI RECUNOSC...IN CASA EI LOCUIESC ALTE PERSOANE, SI ISI DA SEAMA CA SE AFLA INTR-O LUME PARALELA CU A EI....DACA CINEVA ARE IDEE CUM SE NUMESTE FILMUL......MULTUMESC