Doua noi exoplanete...


Astrofizicienii au detectat cu ajutorul telescopului spaţial american Kepler două noi exoplanete, comparabile cu Saturn, şi probabil o a treia planetă, de mărimea Terrei, care orbitează în jurul unei stele îndepărtate, asemănătoare Soarelui din sistemul nostru solar.

Cercetătorii, a căror descoperire a fost publicată în revista Science Express - ediţia online a revistei americane Science -, precizează că aceste două planete gigantice, botezate Kepler-9b şi Kepler-9c, efectuează o rotaţie completă în jurul stelei lor în 19,2 zile, respectiv 38,9 zile.

Viteza lor de rotaţie în jurul astrului nu este însă constantă, ci variază într-un interval de 4-39 minute pentru fiecare rotaţie. Această anomalie se explică, potrivit astronomilor, prin puternicele interacţiuni gravitaţionale dintre cele două planete. O a treia planetă, izolată, ar trece la rândul ei prin faţa aceleiaşi stele, având însă o periodicitate constantă.

Ţinând cont de "semnăturile" lor gravitaţionale, Kepler-9b şi Kepler-9c sunt cele mai masive planete ce orbitează în jurul unei stele, fiind "legate" una de cealaltă prin forţele lor de gravitaţie, a declarat Matthew Holman, astrofizician la Universitatea Harvard din Statele Unite, principalul autor al acestui studiu.

Aceste observaţii şi măsurători le vor oferi astrofizicienilor instrumentele necesare pentru a determina proprietăţile fizice ale celor două planete.

În opinia cercetătorilor, este foarte posibil ca acel sistem solar să conţină o a treia planetă, mai mică, având o mărime comparabilă cu cea a Terrei. Această planetă, a cărei existenţă nu a fost deocamdată confirmată, s-ar afla pe o orbită foarte apropiată de steaua ei, în jurul căreia efectuează o rotaţie completă în 1,6 zile.

Noul sistem solar descoperit de satelitul Kepler se află la peste 2.000 de ani-lumină de Terra, în constelaţia Lirei. Un an-lumină reprezintă echivalentul a 9.460 de miliarde de kilometri.

Sursa: Mediafax / descopera.ro

Gregg Braden - Vindecarea Spontana a Credintei (ROsub)


"Ar fi posibil, oare, ca o schimbare în percepţia noastră – o mutaţie în credinţele noastre – să conţină secretul etern al vindecării, al păcii şi al realităţii însăşi? Noile descoperiri din fizică şi biologie sugerează faptul că suntem pe punctul de a afla răspunsul la această întrebare.
Un număr din ce în ce mai mare de dovezi ştiinţifice demonstrează că universul funcţionează ca un computer uriaş, bazat pe conştiinţă. La fel cum orice computer foloseşte un limbaj pentru a obţine rezultate, computerul conştiinţei universului foloseşte credinţa, pentru a-i „vorbi” substanţei din care este alcătuită lumea şi corpurile noastre. Recunoscând faptul că totul – de la ADN, la succesul relaţiilor noastre şi la pacea în lume – se bazează pe ceea ce credem, observăm că modul în care gândim despre noi este mai important acum, decât oricând.
Ca să ne schimbăm credinţele restrictive care, în trecut, au condus la război, boală şi eşecuri în carieră şi relaţii, avem nevoie de un motiv pentru a privi lucrurile diferit. Pentru a-şi schimba credinţele, strămoşii noştri se foloseau de miracole. Astăzi ne folosim de ştiinţă.

Această carte ne oferă ambele alternative: miracolele care deschid uşa unei noi perspective asupra lumii şi ştiinţa care ne spune de ce este posibilă apariţia miracolelor... dezvăluindu-ne:
● motivul pentru care nu suntem limitaţi de „legile” fizicii şi ale biologiei, aşa cum le cunoaştem noi astăzi,
● cum să vorbim limbajul cuantic al vindecării, păcii, abundenţei şi schimbării,
● cum să realizăm această modificare simplă a credinţelor noastre, care ne va catapulta dincolo de limitările din trecut.

După ce vom deveni conştienţi de aceste descoperiri transformatoare şi de miracolele din viaţa reală, trebuie să ne gândim la noi înşine, în mod diferit. Cheia pentru vindecarea limitărilor noastre false este să înţelegem ce este credinţa şi cum funcţionează ea. De peste douăzeci de ani, Gregg Braden caută această cheie. De la mănăstirile îndepărtate din Egipt, Peru şi Tibet, până la textele uitate ale bisericii creştine timpurii, secretul vindecării credinţelor noastre a fost lăsat în limbajul codificat al celor mai sacre dintre tradiţiile. Alăturaţi-vă lui Gregg, pe măsură ce ne povesteşte despre ce a descoperit şi ne invită să trăim dincolo de paradigma falselor limite!

Adevăr: Universul este alcătuit dintr-o matrice energetică comună, care stă la baza lumii noastre fizice.
Adevăr: Credinţa este un limbaj care îi „vorbeşte” acestei matrici.

Dovezile ştiinţifice dezvăluie faptul că o credinţă pornită din inimă afectează totul – de la vindecarea corpului, până la atomii lumii în care trăim. Este oare posibil să ne fi născut cu puterea de a inversa procesul îmbolnăvirii, de a crea pace şi abundenţă şi chiar de a schimba realitatea însăşi? Pe măsură ce ne confruntăm cu cele mai mari provocări din istorie, aceste noi descoperiri sugerează că suntem pe punctul de a afla răspunsul! "

Puteti comanda cartea de aici cat si multe alte carti interesante:
Editura For You

Un nou sistem planetar a fost descoperit de astronomi


Astronomii au descoperit un sistem planetar cu cel puţin cinci planete care orbitează o stea denumită HD 10180, foarte asemănătoare cu Soarele nostru.

Steaua se află la 127 de ani lumină, în constelaţia Hydrus.

Cercetătorii au folosit Observatorul Sud-European (Eso) pentru a monitoriza lumina emisă de sistem şi pentru a identifica şi caracteriza planetele.

Ei spun că este cel mai "bogat" sistem de exoplanete - planete aflat în afara sistemului nostru solar - descoperit până acum.

Instrumentul Harps (High Accuracy Radial velocity Planet Searcher) de la Eso a fost responsabil de descoperire.

Harps măsoară mişcările unei stele şi îşi dă seama dacă există planete în jurul ei.

"Dacă există o singură planetă, aceasta va induce o mişcare mică - steaua va veni înspre noi şi apoi se va îndepărta", explică dr. Christophe Lovis, cercetător la Universitatea din Geneva.

Atunci când există mai multe planete care orbitează steaua, mişcarea ei va deveni o suprapunere complexă a mai multe mişcări induse de planete diferite. Folosind Harps, dr. Lovis şi echipa lui au putut calcula câte planete se află în sistem, ce masă au şi orbitele lor.

Cercetătorii spun că sistemul din jurul stelei HD 10180 este unic din mai multe puncte de vedere. Are cel puţin cinci planete de tipul lui Neptun, aflate la o distanţă echivalentă cu orbita lui Marte, făcând acel sistem mai populat decât sistemul nostru în regiunea interioară. În plus, toate planetele din acel sistem au orbite aproape circulare.

Una din exoplanetele recent descoperite în sistemul stelei HD 10180 are doar 1,4 din masa Terrei, ceea ce înseamnă că este exoplaneta cu cea mai mică masă descoperită până acum. Se pare că ar fi şi foarte aproape de steaua ei, la doar 2% din distanţa dintre Terra şi Soare. Astfel, un an pe această planetă ar fi doar 1,2 zile pe Pământ. Dr. Lovis spune că este sigur 99% de existenţa acestei exoplanete unice.

Sursa: realitatea.net

DAVID WILCOCK: IUBINDU-TE PE TINE INSUTI, POTI PUNE CAPAT NOII ORDINI MONDIALE



Un lucru pe care oamenii par sa nu-l inteleaga este faptul ca Universul este construit in asa fel, incat sa ne ofere experiente care deja se intampla.

Universul nu va fi niciodata un Bun Samaritean cosmic, cu mainile pline de acadele, pana cand nu te vei iubi pe tine insuti/insati. El nu spune: „Aha, iti voi trimite o multime de oameni care sa te iubeasca, pentru ca tu nu te poti iubi”.

Sau: „Imi pare rau ca nu te iubesti, lasa-ma sa-ti trimit eu niste oameni iubitori”.

Oare asa merg lucrurile? Ce se intampla cu tine, atunci cand nu te iubesti indeajuns?

Oare ce iti trimite Universul? Iti trimite, oare, acadele?

Universul poate spune: “Ia te uita! Pot face ce vreau din acei oameni, fiindca ei se tem sa se intoarca impotriva mea. Ei vor sa fie politicosi si au o stima de sine atat de scazuta, incat, daca le spun sa faca ceva anume, ei nu vor sa ma supere in niciun fel, si vor face ceea ce le cer”.

Daca ai o slabiciune, daca ceva nu-ti place, Universul spune: „Aha, nu-ti place acest lucru, atunci sa-si mai dau ceva asemanator”.

Iar asta se intampla, pana cand ajungi in punctul in care, pur si simplu, accepti experienta respectiva si te accepti pe tine insuti. Iar cand inveti sa te accepti, nu vei mai putea fi manipulat, fiindca vei decide ca e mai bine sa-ti pastrezi controlul de sine, decat sa te manipuleze altii.

Vei constata ca este mult mai bine sa ai o stare pozitiva si optimista, atunci cand cineva incearca sa te manipuleze, fiindca, daca manipulatorii iau lucrurile la modul personal, se vor supara si vor deveni derutati. Ei traiesc in confuzia ca trupul reprezinta tot ceea ce sunt ei si incearca sa faca lucrurile in asa fel, incat sa-si asigure confortul corpului fizic, pe socoteala ta.

Acest lucru se intampla pe intreaga planeta. Vorbim despre cat de mult au crescut coruptia, lacomia si brutalitatea in societatea noastra si in structurile civilizatiei de pe Pamant, in guverne, in armata, in corporatii, in sistemul educational si financiar, pretutindeni.

Hai sa ne gandim la ideea ca parcurgem o etapa a constiintei globale de victima.

Poti face ce vrei, dar eu iti recomand ceea ce am hotarat sa fac in viata mea. Eu nu vreau sa fiu victima sau sclavul nimanui!

Eu cer – si iti recomand sa faci si tu acelasi lucru: sa iti revendici libertatea si suveranitatea, chiar in acest moment. Daca iti poti revendica libertatea de a fi pozitiv, libertatea de a nu te mai teme, acesta este lucrul cel mai infricosator pentru persoanele negative, care controleaza aceasta lume. Pentru ca acesta este un razboi al frecventelor, iar ei nu vor ca tu sa ai sentimentul pozitiv al iubirii, in viata ta de fiecare zi.

Daca ei te pot face sa crezi ca esti in pragul distrugerii (privind la modul in care dau foc Pamantului, la economia gata sa colapseze s.a.m.d), esti victima lor sigura.

Nu conteaza daca ma crezi sau nu, dar ori de cate ori mi se prezinta diverse scenarii si mi se spune ca ceea ce se intampla este adevarat, eu sunt inclinat sa nu cred ca lucrurile stau chiar asa – si spun asta bazandu-ma pe istoria trecutului.

Mijloacele media sunt mijloace de propaganda. Este important sa stim ca multe dintre site-urile conspirative au fost insamantate prin mijloace de propaganda. Nu vorbim de blogerii obisnuiti, care desfasoara o activitate onesta, ci de cei care sunt platiti de catre cei puternici. Avem numeroase discutii pe aceasta tema, cu oameni din interiorul sistemului, care lucreaza pentru ei.

Ce se intampla acum?

Dupa cum au planuit ei, fiindca am esuat in incercarea de a ne iubi pe noi insine, am ramas blocati in imposibilitatea de a ne misca liberi, iar din cauza fricii noastre de propriul potential, de puterea noastra, Universul nu ni i-a trimis pe acei conducatori cosmici, plini de maretie si iubitori. El ne-a trimis oameni viciati, ucigasi, care nu ezita sa ne prade de tot ceea ce avem, pana la ultimul banut.

Asa se petrec lucrurile in Univers, iar toate acestea se vor intampla in continuare, pana cand nu vom mai avea nevoie de aceasta lectie. Daca invatam sa ne iubim pe noi insine, chiar daca acei oameni negativi vor mai ramane agatati, intr-o oarecare masura, de viata noastra, le vom putea spune „NU” tuturor celor care ne-au indoctrinat viata, cu ideea ca aceasta realitate este tot ce avem.

Daca vom trece la o constiinta pozitiva de sine, a stimei de sine, daca vom trai in prezent, avand puterea de a spune „NU”, oricui incearca sa ne manipuleze, atunci, dintr-o data, nu vom mai fi sclavii obligatilor fata de cei care au fost, in mod oribil, necinstiti cu noi – chiar daca asta inseamna sa superi pe cineva, fiindca acel cineva ti-a renegat respectul si suveranitatea pe care le meriti, in calitatea ta de copil perfect al lui Dumnezeu.

Meriti sa-ti porti singur de grija, sa-ti revendici dreptul de a exista.

Universul va vedea ca ti-ai invatat lectia si atunci, oamenii dornici sa-ti rapeasca libertatea si suveranitatea nu vor mai putea face acest lucru, fiindca si cea mai mica licarire de lumina in intuneric iti poate arata calea. Si chiar ne ajunge prin cate am trecut pana acum.

In prezent, are loc o trezire masiva a constiintei.

Exista o adevarata stiinta a slabirii sistemului imunitar. Daca ei te pot tine in energia fricii – adica iti induc ura fata de conducatori, fata de ceea ce li se intampla copiilor tai la scoala, fata de economie si finante – atunci esti mereu suparat si infricosat, si daca apare un nou virus, atunci te imbolnavesti. Este un fel de dezintegrare. Componenta nutritionista este un element secundar.

Deci, iata ce-ti recomand:

Daca te poti respecta pe tine insuti suficient de mult, astfel incat sa nu mai permiti prezenta acestor oameni in viata ta, la nivel personal, atunci se produce efectul celei de-a 101-a maimute, la nivel planetar. Iar acest lucru se intampla acum. Ne aflam intr-un punct in care se pare ca am trecut cu bine de nivelul la care asa-zisa Noua Ordine Mondiala facea jocurile. S-a terminat! Nu ii mai poti minti pe oamenii care au aflat adevarul!

Pentru ca o minciuna sa te pacaleasca, este nevoie ca tu sa fii dezinformat si sa nu stii ca este vorba de o minciuna. Daca stii ca esti mintit, situatia se poate remedia, fiindca, stiind care este adevarul, poti rade atunci cand cineva te minte.

Vedem cum marile sisteme financiare se prabusesc, fiindca sunt tari care au obosit sa le mai faca jocurile.

La un alt nivel, tot ceea ce se intampla acum reprezinta un fenomen energetic, care a fost programat sa se petreaca, prin deplasarea intr-o frecventa energetica mai inalta. Aceasta frecventa ne face mai constienti de noi insine.

Cel mai bun lucru pe care il poti face pentru Pamant, pentru a-i salva pe copii, pentru a evita aceste pandemii si a te proteja pe tine insuti si finantele tale, pentru a crea o lume mai buna pentru generatiile viitoare, este sa ramai, cat mai mult timp, intr-o stare pozitiva, de optimism, pace si recunostinta.

Dintr-o abordare religioasa, cea de-a doua venire a lui Christos, Intoarcerea lui Mesia, este un fenomen care se petrece in fiecare dintre noi. Toate marturiile din documentele stravechi ne spun ca Figura Mesianica nu este o persoana, ci Ea reprezinta aceasta schimbare intr-un nou mod de a fi.

Dar fiecare isi va gasi singur raspunsurile; nu trebuie sa vina nimeni sa ne invete.

Mi s-a spus ca urmeaza sa aiba loc schimbari majore pe Pamant si in sistemul nostru solar. Nu am plecat capul, ca un sclav supus, in fata unei puteri mai inalte, si nici nu am spus: „Da, ai dreptate, iubite Maestre. Voi face tot ce spui tu”.

Eu nu cred ca intreaga lume se va schimba. La nivel energetic, ceea ce traim acum pare cel mai mizerabil mod de viata. Credinta mea este ca viata noastra va deveni de 100 de ori mai armonioasa.

Va multumesc!

David Wilcock


Multumim, Irinei!

Sursa:www.editura-foryou.ro

http://mountzion144.ning.com/video/video/show?id=2127676%3AVideo%3A427218&xgs=1&xg_source=msg_share_video

divinecosmos.cohttp://divinecosmos.com/index.php/about-david-wilcock

Bacteriile care au trăit 533 de zile în spaţiu...


Cercetătorii investighează cum au reuşit microorganismele sa supravieţuiască condiţiilor extreme din spaţiu.

Bacteriile luate de pe stâncile din Beer, pe coasta sudică a Marii Britanii, s-au dovedit a fi nişte călători în spaţiu excelenţi.

Microorganismele au fost puse în afara Staţiei Spaţiale Internaţionale pentru ca cercetătorii să poată studia cum se descurcă în condiţiile ostile din spaţiul extraterestru.

După un an şi jumătate, oamenii de ştiinţă au verificat starea bacteriilor şi au descoperit că cele mai multe erau încă în viaţă.

Supravieţuitorii se bucură acum de traiul în laborator la Universitatea Open din Milton Keynes.

Experimentul este făcut pentru a afla dacă microbii le-ar fi folositori viitorilor astronauţi care se vor aventura în sistemul solar.

"S-a propus ca bacteriile să fie folosite în sistemele de susţinere a vieţii pentru recicla totul. Se mai crede că dacă vom construi la un moment dat baze pe Lună şi pe Marte, vom putea folosi bacteriile pentru bio-minerit - adică să fie folosite la extragerea mineralelor din roci", a declarat cercetătorul dr. Karen Olsson-Francis.

Bacteriile au fost trimise în spaţiu pe şi în bucăţi mici de roci de pe Terra. Acolo, ele au fost expuse la radiaţii extreme ultraviolete, raze cosmice şi schimbări dramatice de temperaturi. Cercetătorii investighează acum cum au reuşit ele să supravieţuiască acolo timp de 533 de zile.

Sporii bacteriilor au mai rezistat în spaţiu, dar aceasta este cea mai lungă experienţă în univers a cianobacteriilor, adică a microorganismelor care realizează fotosinteză.

Sursa: realitatea.net

BASHAR - Prezent la evenimentul EXTRATERESTRII 2010

Un dialog purtat in data de - 20.03.2010 (prin chanelling) cu extraterestrul Bashar, prin intermediul lui Darryl Anka.

Cine este BASHAR?

"Este un extraterestru cunoscut prin intermediul mediumului Darryl Anka, care se foloseste de channeling pentru a ne aduce la cunostinta invatatura acestui extraterestru. Bashar face parte dintr-o specie hibrida din timpul viitor. Una dintre ocupatiile sale consta in observarea deficientelor viziunii umane asupra realitatii. "

Multumim celor de la blogul Iesirea din Matrix pentru prezentarea si traducerea acestui material!

Sincer, am fost foarte sceptic inainte de a viziona acest material, dar la final am ramas chiar putin impresionat de informatiile si raspunsurile pe care le-a oferit acesta.
Banuiesc ca multi dintre voi veti fi foarte sceptici in ce priveste acesta, cat si despre channeling (canal de comunicare) in general, dar cu timpul vom sti mai multe... unii deja stiu...

Traim niste vremuri in care se vor revela multe informatii aproape incredibile si chiar socante si pe zi ce trece vom simti si vom vedea multe schimbari in multe privinte in viata noastra de aici.
Din pacate vor fi multe informatii false, dar in acelasi timp vor fi si multe adevarate, trebuie sa reusim si sa invatam sa le deosebim prin puterea inimii noastre, prin filtrarea informatiei din minte prin inima.
Limitarile si separarile sunt create doar de noi oamenii... nu are nimeni dreptul de aici sa ne impuna cu forta un mod de gandire sau credinta, totul trebuie sa fie liber, pentru ca unul din cele mai importante daruri este LIBERUL ARBITRU. Fiecare dintre noi isi creaza realitatea sau viata prin felul in care gandeste, isi doreste si crede ceea ce este si ceea ce vrea.
Indiferent de toate acestea noi toti suntem parte din acest maret si infinit Intreg, din UNUL, Dumnezeu Tatal, cu totii suntem creatia Lui. Doamne ajuta!

Vizionati filmul tradus aici:

O stea magnetica pune in dificultate teoria gaurilor negre!?


Scrutarea clusterului stelar Westerlund 1 i-a condus pe astronomi la descoperirea unui magnetar, o stea neutronica avand un puternic camp magnetic, ce da peste cap teoriile actuale referitoare la originea gaurilor negre.

Aglomerarea de stele Westerlund 1 de afla la o distanta de 16.000 de ani lumina de Pamant, in cosntelatia Ara - Altarul - regiune populata de numeroase corpuri stelare masive. Magnetarul identificat aici s-a format prin sucombare gravitationala, dupa ce steaua originala, sau precursoare, de 40 de ori mai mare decat Soarele, a murit formand o supernova catastrofala.

Problema apare din faptul ca o stea de asemenea dimensiuni intrata in colaps ar trebui sa formeze o gaura neagra. Pentru ca aceasta a rezultat, insa, intr-o stea neutronice, contrazice si scutura teoriile existente in aceasta privinta. Dr. Ben Ritchie, de la Universitatea Open, coordonatorul studiului, a declarat ca "daca Pamantul ar fi fost localizat in inima clusterului Westerlund 1, am fi avut pe cerul noptii sute de stele tot atat de stralucitoare precum Luna plina".

Pentru a calcula masa stelei initiale, echipa de cercetare i-a estimat intai durata de viata. Stelele masive intra in colaps mai devreme decat cele mici deaorece presiunea din miezul lor este mai mare, ceea ce determina o ardere mai rapida a hidrogenului din componenta lor.

Astronomii au presupus ca aceasta stea s-a format in acelasi timp cu restul celor din cluster. Asadar, faptul ca steaua in cauza a intrat deja in colaps indica o posibilitate importanta ca ea sa fi fost mai masiva decat celelalte care exista acolo. Iar stelele cu o masa de peste 25 de ori mai mare decat cea a Soarului, se transforma, in mod normal, in gauri negre atunci cand mor.

O explicatie posibila a transformarii stelei in cauza intr-una neutronica si nu intr-o gaura neagra ar fi aceea ca a eliminat "noua zecimi din masa proprie inainte sa explodeze ca supernova". Un mod prin care acest lucru s-ar fi putut intampla ar fi ca steaua precursoare sa fi fost parte a unui fenomen cunoscut sub denumirea de "stea binara", iar companionul ei sa ii fi extras din masa. Acest lucru i-a fi permis sa evite soarta de a deveni o gaura neagra.

Sursa: BBC / descopera.ro

Elvis Presley si OZN-urile...


Poate ca a fost regele incontestabil al Rock’N’Roll-ului, dar nu a detinut un rang inferior nici intre martorii manifestarii fenomenului OZN. Este posibil ca pionierul adorat de o planeta al muzicii rock, Elvis Presley, sa fie, oficial, prima vedeta muzicala care a imbratisat cu ardoare ideea existentei OZN-urilor, pe tot parcursul vietii sale.

Sursa acesti informatii este cartea autorului american Michael C. Luckman, intitulata "Rock Extraterestru: Legatura extraterestra a Rock'N'Roll-ului" si care prezinta cazurile unor muzicieni faimosi ce au pretins ca ar fi experimentat intalniri cu extraterestri.

Luckman declara ca dintre toate figurile emblematice ale culturii pop-rock, Elvis, de departe, a avut cea mai puternica legatura cu OZN-urile, avand parte de mai multe "contacte" cu acestea de-a lungul vietii. Autorul mai pretinde ca totul a inceput in chiar noaptea nasterii "regelui" - 8 ianuarie 1935 - atunci cand o lumina ciudata, neidentificata, a fost observata pe cerul de deasupra casei din Tupelo, Miss, in care Elvis a copilarit. Episodul a fost confirmat de mai multi martori ai momentului.


Mai mult decat atat, se presupune, crede tot Luckman, ca Elvis ar fi fost "contactat telepatic de doua fiinte extraterestre la varsta de opt ani", entitati care i-au oferit copilului Presley o scurta introspectie in maretul sau viitor. Cel mai apropiat prieten si totodata stilistul rock-star-ului, Larry Geller, nu poate confirma asemenea informatii, dar recunoaste ca a experimentat, dimpreuna cu Regele, de mai multe ori, observarea pe cer a unor obiecte ciudate.

Desi Elvis nu a mers niciodata atat de departe incat sa pretinda ca a fost contactat direct de extraterestri, Geller declara ca Regele era foarte deschis posibilitatii ca viata sa existe si in ale lumi. Tot Geller vorbeste despre colectia de peste 350 de volume a lui Elvis, referitoare la subiecte "new age", intre care unele concentrate in special pe problematica OZN-urilor. Transporta cu el aceasta colectie de ficare data cand calatorea.

In final, Luckman crede ca starurile rock experimenteaza adesea imagini ale obiectelor zburatoare neidentificate gratie unei trasaturi comune: "sunt toti indivizi creativi si flexibili". Autorul nu crede ca drogurile, o parte atat de comuna din stilul de viata al acestor oameni, ar avea de a face cu aceste intalniri. "Sunt de parere ca acesti artisti sunt meniti sa reprezinte lianti intre oameni si extraterestri; meniti sa obtina informatii care sa ne ajute, aici pe Pamant, in viitor", a mai adaugat Luckman. Entuziasti ai ideii existentei extraterestrilor au mai fost si celebritati precum Jimi Hendrix, John Lenon si Michael Jackson.

Sursa: AOL / descopera.ro

Brazilia porneste in urmarirea extraterestrilor


Guvernul brazilian a cerut reprezentatilor fortelor aeriene braziliene sa inregistreze si sa arhiveze absolut orice fenomen ce ar avea legatura cu aparitia obiectelor zburatoare neidentificate. Decretul autoritatilor vizeaza atat pilotii militari cat si pe cei civili si chiar controlorii de trafic, in timp ce informatiile obtinute de la acestia vor fi stocate in Arhiva Nationala din Rio de Janeiro si vor vor putea fi accesate de catre absolut orice persoana interesata.

"Fortele aeriene braziliene nu detin inca tehnologia necesara pentru a intreprinde experimente stiintifice asupra acestor fenomene. Pana la acel moment, vom incerca insa sa inregistram toate fenomenele suspecte", a anuntat un oficial al guvernului brazilian.

In ultimele decenii au fost semnalate numeroase incidente ce au avut in prim plan obiecte zburatoare neidentificate. Un incident de notorietate este cel din anul 1986, an in care mai multe avioane de lupta au fost ridicate de la sol pentru a investiga aparitia mai multor OZN-uri deasupra orasului Sao Paolo. Fenomenul nu a fost niciodata pe deplin explicat. De asemenea, in orasul Vigia de la malul Amazonului, in anul 1977, localnicii au cerut insistent ajutorul fortelor militare, sustinand ca asezarea a fost victima unor atacuri venite din partea unor extraterestri.

Pasionatii fenomenelor OZN au salutat decizia guvernului brazilian si spera ca exemplul acestuia va fi preluat si catre autoritatile altor tari, in incercarea de a descifra tainele acestor fenomene misterioase.

Sursa: BBC / descopera.ro

Secretul bine pazit al americanilor...


In doar trei ani, intre 1969 si 1972, 12 oameni, toti americani, au pus piciorul pe Luna. De atunci, timp de 38 de ani, niciun pamin­tean nu a mai ajuns acolo. Motivul? Simplu, ni s-a interzis sa ne mai vizitam satelitul. Ii „deranjam“ pe cei care sint acolo de foarte multa vreme si le incurcam planurile pe care le desfasoara cu noi, cu planeta noastra, cu sistemul nostru solar. Chiar sint alte fiinte acolo?


Astronomul rus Evgheni Arsiukin si matematicianul ufolog Vladimir Ajaja, in filmul documentar difuzat pe canalul rusesc de televiziune RTR, sustin acest lucru cu toata fermitatea, adu­cind in sprijinul afirmatiei lor dovezi concrete. Cotidianul Pravda a publicat si el o serie de destainuiri si fotografii despre cladirile aflate pe partea neva­zuta a Lunii, despre entitatile extraterestre care sint acolo si despre masinile lor ciudate, enigmaticele OZN-uri, care ne dau atita bataie de cap. Dar exista asa ceva acolo sau sint doar fabulatii? Americanii care au ajuns pe Luna spun ceva in acest sens? Au vazut ei ceva, atunci cind au ajuns acolo?

In mod bizar, filmele facute pe Luna de unele echipaje au… disparut din arhive, ca si cum am vorbi despre niste banale inregistrari video facute undeva, aiurea. Treptat insa, anumite lucruri, tinute secrete timp de trei-patru decenii, au inceput sa transpire. Pe timpul misiunii Apollo 11, de la 20 iulie 1969, in legaturile radio dintre Neil Arm-strong, Buzz Aldrin si Centrul de control au fost doua minute de tacere, justificate initial de NASA prin aparitia unei supraincalziri a aparaturii, apoi prin faptul ca pulsul lui Armstrong ajunsese la 140 de batai pe minut, fapt pentru care „i s-a transmis o fraza codificata”.


Dupa 40 de ani, s-a aflat ca totusi, in cele doua minute, intre Luna si Pamint s-au purtat discutii aprinse. Lui Neil i-a crescut, intr-ade­var, pulsul brusc, deoarece acesta a vazut ceva ce i-a taiat respiratia si l-a facut sa strige la colegul sau.
Iata o parte a convorbirilor:

Armstrong: Ce a fost asta? Ce dracu a fost asta? Asta e tot ce vreau sa stiu!
Controlul misiunii: Ce se intimpla acolo? (intreruperi, paraziti) Apollo 11, ma auzi? Ce se intimpla?
Apollo 11: Chestiile alea sint imen­se, domnule!… Enorme… Oh, Doamne! Nu-mi vine sa cred! Repet, mai sint si alte nave spatiale aici…, aliniate pe marginea cealalta a craterului! Ei sint pe Luna si ne privesc acum!
Armstrong & Aldrin: Astea sint lucruri gigantice. Nu, nu, nu este o iluzie optica. Nimeni nu va crede asta!
Houston: Ce… ce…ce…? Ce naiba se intimpla? Ce s-a intimplat cu voi?
Armstrong & Aldrin: Ei sint aici, sub suprafata.
Houston: Ce e acolo? (paraziti, emisie intrerupta, interferente) Controlul cheama Apollo 11.
Armstrong & Aldrin: Am vazut niste vizitatori. Ei au fost aici pentru un timp, observind instrumentele.
Houston: Neclar! Repetati ultima informatie!
Armstrong & Aldrin: Spun ca aici sint si alte nave spatiale. Sint aliniate pe marginea cealalta a craterului!
Houston: Repetati, repetati comunicarea!
Armstrong & Aldrin: Am conectat transmisia automata. Imi tremura rau miinile si nu mai pot face nimic. Incercam sa filmam. Dar, daca aceste camere nu vor inregistra nimic, cine ne va crede?
Houston: Ati inregistrat ceva pe film?
Armstrong & Aldrin: Nu avem niciun film la noi. Am facut trei fotografii. Farfuriile zburatoare sau ce-or fi ne-au stricat filmul.
Houston: Aici controlul. Unde sinteti acum? Ce-i cu galagia asta de-spre OZN-uri? Terminat
Armstrong & Aldrin: Au aterizat aici. Sint aici si ne privesc. Se uita la noi.
Houston: Oglinzile, oglinzile le-ati instalat?
Armstrong & Aldrin: Da sint puse unde trebuie. Dar oricine a venit cu navele alea spatiale, cu siguranta miine poate veni sa ni le demonteze. Terminat“.


Sa mai spunem, in final, ca aceasta discutie a fost receptionata atit de rusi, care urmareau indeaproape misiunea, cit si de diversi radioamatori de pe glob si ca, intr-un interviu, Armstrong a declarat ca, inainte de plecare, au fost avertizati ca pe Luna vor intilni ceva.

Sursa: esoterism.ro

NASA falsifica/prelucreaza imaginile facute in spatiu...


Există unii oameni (ca de exemplu, Donna Hare şi Karl Wolfe) care au lucrat în interiorul celebrei Agenţii Spaţiale Americane (NASA) şi care au confirmat faptul că NASA recurge adeseori la binecunoscutul program de editare fotografii – Photoshop, înainte de a da publicităţii imaginile obţinute de pe telescoapele şi sondele sale spaţiale. De ce face acest lucru? Probabil că cei de la NASA au multe lucruri de ascuns.

Până acum, exista doar bănuială că NASA “photoshopează” aceste poze. Dar un specialist în domeniul fotografiei digitale a scris un articol, prezentat pe site-ul projectmaji.com, prin care demonstrează faptul că NASA s-a folosit de Photoshop, cel puţin într-o faimoasă fotografie, cea care ar fi fost luată în timpul misiunii spaţiale Apollo 8, şi în care Pământul apare atât de frumos, deasupra orizontului Lunii. Este o minunată imagine a Pământului nostru cel albastru, ce contrastează cu spaţiul întunecat, vast şi fără culoare al Lunii. Dar este într-adevăr imaginea adevărată? Sau a fost ea prelucrată în laboratoarele NASA?

Interesant e faptul că această fotografie, ce se afla pe serverele NASA, a fost ştearsă la o zi după ce a fost publicat articolul pe www.projectmaji.com. De ce? Cu ce scop? Totul nu poate fi doar o simplă coincidenţă…Oricum, autorul acestui articol a făcut o copie de siguranţă a pozei, ce poate fi downloadată la “full resolution” (peste 50 MB mărime!) de pe următoarea adresă: http://www.projectmaji.com/misc-images/ISD_highres_AS11_AS11-44-6552.TIF.

Haideţi să analizăm puţin această poză:


ă privim linia de demarcaţie a Pământului, zona în care suprafaţa Pământului pare că se şterge , ca urmare a faptului că e noapte, iar razele Soarele nu mai ajung dincolo de acea linie. În mod normal, această linie ar trebui să fie uşor fluidă, şi să se transforme treptat în negru. Totuşi, la o atentă inspecţie se observă că lucrurile nu stau aşa. De fapt, se pare că linia de demarcaţie urmează formaţiunile de nori prezente pe Pământ. Ca urmare, e posibil ca un tehnician NASA a folosit Photoshop-ul, mai precis unealta denumită “magic wand” (”bagheta magică”), pentru a tăia partea de jos a Pământului, şi a crea o linie de demarcaţie artificială.


În fotografia de mai jos, să ne uităm cu atenţie la curbura Pământului. Observaţi semnele de aliniere (cunoscute cu denumirea de “trim marks” în limbajul Photoshop) de pe această curbură? Se pare că un tehnician NASA a folosit un instrument de ştergere din Photoshop, pentru a tăia marginile atmosferei Pământului. În unele locuri, puteţi vedea clar tăietura circulară, fără a exista nicio încercare de a ascunde sau diminua tăieturile. S-o fi grăbit tehnicianul NASA?


Apoi, în imaginea de mai jos, să ne uităm cu atenţie la anomalia care apare de-a lungul orizontului lunar, în partea din dreapta a pozei. Priviţi marginea din dreapta. Ea pare a fi un strat (“overlay” în limbajul Photoshop) de un anumit tip, aflat pe suprafaţa Lunii. Se pare că tehnicianul NASA a acoperit suprafaţa Lunii cu un strat de culoare de altă nuanţă. Datorită lipsei de neatenţie, el nu s-a mai obosit să alinieze orizontul din marginea din dreapta, cu câţiva pixeli mai încolo.


Interesant e faptul că NASA, simţindu-se cu musca pe căciulă, a schimbat poza iniţială cu o altă versiune (http://www.thelivingmoon.com/43ancients/04images/Moon9/Tampering/ISD_highres_AS11_AS11-44-6552.JPG) din care a fost scoasă anomalia cu marginea din dreapta!

În final, vă prezint un mic filmuleţ cu Donna Hare şi Karl Wolfe, foşti lucrători NASA, din care voi extrage câteva declaraţii edificatoare despre cum NASA înşeală publicul:

Donna Hare: “Şi am întrebat dacă acela e un OZN? (…) Mi-a zâmbit (n.t. – era vorba de un oficial NASA) şi mi-a spus că nu poate să-mi spună. Şi apoi eu l-am întrebat ce va face acum. Iar el mi-a răspuns: O vom truca şi apoi o vom da publicităţii”.

Sursa: www.lovendal.net

Astronomii spanioli au descoperit G1.9, steaua-companion care se apropie de noi!?


Nişte astronomi spanioli au format un grup care se numeşte “Star Viewer Team” şi au anunţat zilele trecute o descoperire care a făcut înconjorul lumii, anunţă site-ul NWO Library. Ei pretind faptul că au descoperit un corp ceresc ce se află dincolo de Pluto, dar care are de două ori mărimea planetei Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar. Noul obiect ceresc a primit numele oficial de “G1.9″ şi se pare că este o stea maronie pitică, care are în jurul său planete sau sateliţi.

Dar ce este o stea pitică maronie? Este un corp ceresc, care are o masă mai mică de 13 ori masa planetei Jupiter; dacă ar fi avut o masă mai mare, s-ar fi transformat în stea normală. Dar o masă mai mică decât limita de mai sus, înseamnă că presiunea gazului din interiorul miezului astrului nu va fi destul de suficientă pentru a arde (la fel ca Soarele nostru) şi nu va rămâne decât o sferă uriaşă de gaz, fără lumină, denumită “pitică maronie”.

Pe de altă parte, în galaxia noastră s-a observat faptul că marea majoritate a stelelor fac parte din sisteme solare binare, ceea ce înseamnă prezenţa a doi sori. Uneori, ambii sori sunt capabili să ardă; alteori doar o singură stea devine strălucitoare, cealaltă transformându-se în stea pitică maronie. Cei doi sori se rotesc în jurul unui centru imaginar, denumit baricentru.

Cât priveşte G1.9, acesta se pare că se mişcă într-o elipsă între cea mai îndepărtată planetodoidă din sistemul nostru solar (Pluto) şi marginea sistemului nostru solar (aproape de Norul lui Oort). Noua stea pitică maronie se pare că este localizată între 60 şi 66 unităţi astronomice distanţă – la perigeu (1 unitate astronomică = distanţa dintre Soare şi Pământ; perigeu = punct în care un astru aflat în mişcare orbitală se găseşte cel mai aproape de pământ), în direcţia constelaţiei Săgetătorul. La apogeu (apogeu = punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa), distanţa faţă de pământ este de câteva sute de unităţi astronomice, ca urmare a orbitei eliptice extrem de mari.

Cum a fost descoperit G1.9?

De fapt, G1.9 a fost identificat pentru prima oară drept o “rămăşiţă de supernovă” în anul 1984 de către Dave Green, de la Universitatea din Cambridge şi a fost studiat în detaliu de radiotelescopul NRAO, în anul 1985. Datorită mărimii sale foarte mici, neobişnuit pentru o supernovă, s-a crezut iniţial că ea nu are mai mult de 1.000 de ani vechime. După 23 de ani, observaţiile cu raze X făcute de către Observatorul NASA Chandra X-Ray a relevat faptul că obiectul era mult mai mare decât ultima oară când a fost observat, pentru că a crescut cu 16% în mărime! Uimiţi de această observaţie, cunoscând faptul că supernovele nu cresc atât de repede decât dacă au explodat, astronomii au explicat că G1.9 ar fi o supernovă extrem de tânără, neavând mai mult de 150 de ani vechime. Dar e o problemă; o asemenea supernovă ar fi trebuit să fie observată de pe Pământ în jurul anilor 1860, lucru care nu s-a întâmplat.

De aceea, astronomii spanioli, observând şi anomaliile gravitaţionale apărute de ceva timp în Norul lui Oort, cauzate de un obiect cu o masă considerabilă, au stabilit faptul că creşterea în mărime a lui G1.9 se datorează faptului că obiectul se apropie de Pământ! Astronomii spanioli trebuie să convingă comunitatea astronomică internaţională că G1.9 nu e o supernovă, ci o stea maronie pitică în interiorul sistemului nostru solar. Dar nu va fi o misiune atât de uşoară.

Imaginea de mai jos, cea din stângă, a fost luată în anul 1985, în unde radio. Imaginea din dreapta a fost luată, în raze X, în anul 2008. Se observă clar că obiectul din dreapta este mai mare. Criticii astronomilor spanioli spun că acest lucru nu se datorează faptului că obiectul s-a apropiat de Pământ, ci datorită învelişului rezidual care a avansat de la o stea care a explodat.


Şi totuşi, G1.9 nu e supernovă!

Pentru a vedea dacă G1.9 e supernovă sau stea pitică maronie, o putem compara cu o binecunoscută stea pitică Gilese 229A (în stânga imaginii). Să privim bandele de emisie cu microunde de la fiecare obiect; bandele marcate cu roşu închis arată că acolo sunt temperaturile cele mai înalte. Se observă că G1.9 emite o căldură asemănătoare cu cea a lui Gilese 229A. Dacă G1.9 ar fi fost o supernovă, atunci zona sferică ar fi trebuit să fie rece, din momentul ce gazul fierbinte ejectat din stea ar fi trebuit să fie concentrat în învelişul exterior.


Sursa: www.lovendal.net

Dr. JONATHAN REED - Un caz incredibil! Imagini Socante! UPDATE!


Dr. Jonathan Reed este unul dintre puţinii oameni care au avut curajul să-şi declare public participarea întrun eveniment de tip extraterestru. Bineînţeles că pentru asta a avut parte de batjocură, ameninţări, presiuni, discreditare, şi tot "tacâmul" de tehnici specifice care sunt desfăşurate la adresa sa cu singurul scop de a dezinforma sistematic publicul şi de a-i minimaliza impactul pe care-l are.

Mai ales de când au apărut înregistrările sale pe internet, s-a pornit un adevărat război online împotriva sa: site-uri care se doresc a fi piese importante în dosarul extraterestru îşi dau în petec şi refuză să îl ia în considerare, ca şi cum nu ar exista!

La adăpostul anonimatului, apar tot felul de comentarii care-l discreditează, coborând până acolo încât este aproape imposibil să le citeşti până la capăt. Din acest arsenal nu lipseşte batjocura, înjurăturile şi ameninţările.

Alte site-uri celebre pentru implicarea lor în tema extraterestră se obosesc să facă aşa-zise analize "obiective" ale acestui caz, uitând însă de probele fizice pe care dr. Reed le aduce: brăţara Link de teleportare, probe ADN ale extraterestrului, fotografii ale extraterestrului şi ale obiectului numit de el Obelisc.

Acest caz este unul extrem de important din moment ce astfel de site-uri au decis să fie împotriva dr. Reed, asumându-şi riscul de a se deconspira, şi arătându-se astfel că nu sunt decât marionete finaţate de CIA, NSA şi alte grupări mai mult sau mai puţin ascunse care sunt vizibil deranjate că dr. Reed nu a cedat ameninţărilor şi torturilor la care a fost supus.

Iată mai jos întreaga desfăşurare a evenimentelor din ziua întâlnirii cu extraterestrul, aşa cum este prezentată în documentarul oficial de la ODISEALINK.COM.

Dr. Jonathan Reed mergea adesea împreună cu câinele său în munţii Cascade, în apropiere de Seattle, S.U.A. În 15 octombrie 1996, întruna din aceste plimbări prin pădure, viaţa i-a fost schimbată definitiv. Câinele lui Jonathan alerga fericit prin pădure, printre copaci şi tufişuri. Apoi câinele a luat-o înainte, depărtându-se undeva în lateral şi dispărând din câmpul vizual al lui Jonathan, care îl putea auzi, dar nu-l vedea.


Curând câinele a început să latre, iar Jonathan l-a strigat, îngrijorat fiind că lătratul câinelui începea să fie disperat. Jonathan a început să alerge către zona unde se afla câinele, gândindu-se că s-a întâlnit cu vreun animal salbatic.

A ridicat o creangă de copac căzută pe jos, fiind pregătit să se apere de animalul sălbatic cu această "bîtă" improvizată. Ajuns la locul respectiv, ceea ce a văzut acolo aproape ca l-a împietrit. Câinele său se lupta acum pentru propria viaţă cu o creatură ciudată care a început pur şi simplu să rupă câinele în bucăţi şi apoi să dezintegreze rămăşiţele.

În câteva secunde, Jonathan s-a năpustit asupra creaturii, lovind-o puternic în cap cu "bîta" pe care o avea la el.

Din acel moment, brusc lui Jonathan i s-a făcut rău, cazând jos. Se pare că acea creatură, care acum zăcea pe jos inconştientă, şi părea moartă, avea capacitatea de a-l face pe Jonathan să se simtă foarte rău instantaneu, poate ca o formă de apărare.

Jonathan povesteşte că în acele momente nu mai avea niciun control asupra muşchilor trupului, nu putea să respire coerent, şi nici să se ridice de la sol, fiind congestionat. În acel moment întreaga zonă din jur o simţea schimbată, străină, ca şi când timpul ar fi fost distorsionat. Căuta să găsească ceva familiar în aceste condiţii, dar fără succes.

A încercat de multe ori să-şi recapete puterile ca să se ridice, dar a rămas aşa pentru cateva ore, deşi lui i se păruse că a durat doar câteva zeci de minute. Începea să se târască pentru a se depărta, dar nu reuşea.

La un moment dat, Jonathan a observat că se auzea de undeva un fel de sunet armonios, care părea că vine din apropiere, dar nu putea să-l localizeze. S-a hotărât că trebuie să ajungă acolo, crezând că ar putea fi vreun turist care să-l ajute. Dar nu a fost deloc aşa.

A pornit cu greu în căutarea sursei acelui sunet armonios, şi agăţânu-se de copaci, a ajuns pînă la urmă în locul de unde vedea clar sursa sunetului: era un obiect mare (mai mare decât corpul omenesc), negru, lucios, cu 6 faţete, alungit, care plutea fără sprijin deasupra solului, şi pe care el l-a numit Obeliscul.


Obiectul nu avea ferestre, uşi sau alte particularităţi.

Apropiindu-se de obiect, Jonathan s-a impiedicat şi a căzut cumva spre el, şi în acel moment el s-a simţit absorbit în interiorul spaţiului din acel obiect. Ajuns acolo, se simţea ca aflându-se întro imensă cameră neagră, iar în clipa următoare s-a trezit împins afară, constatând că se află lângă obiect, sprijinindu-se de obiectul care părea foarte rece, apropape că îi îngheţa mâna, parcă era de gheaţă.

A fost un moment înfricoşător, mintea i se blocase şi nu-i venea să creadă că ceea ce trăieste este real. Cu toate acestea, obiectul era acolo, real, în faţa lui, şi continua să plutească deasupra solului, fără să se sprijine de ceva.

Jonathan spune că în momentul în care eşti implicat întrun astfel de eveniment, ştii fără dubiu că ceea ce vezi este real, este diferit de obişnuit, şi îţi schimbă paradigmele vieţii.

Viaţa lui Jonathan a fost radical schimbată. În urma acestui contact extraterestru, lui Jonathan i s-a arătat că în scurt timp va urma pe Pământ o perioadă de cădere economică, de mari schimbări; Jonathan a scris o carte despre toate acestea, publicată în 1999 ("Link: o odisee extraterestră"). Chiar el a descoperit cu uimire câţiva ani mai târziu că ceea ce îi fusese dezvăluit avea să devină realitate: criza economică mondială.

La început nu-i venea să creadă tot ceea ce îi fusese arătat, pentru că era incredibil. Cu toate acestea, faptele nu pot fi pur şi simplu ignorate, nu pot fi aruncate la gunoi. Tot ceea ce el a scris în acea carte, în 1999, este acum o cruntă şi deranjantă realitate.

Jonathan Reed spune că alte câteva zeci de oameni confirmă mărturia lui: şi ei s-au întâlnit cu această creatură extraterestră care uneori era însoţită şi de alţi confraţi. Evenimentul la care a participat Jonathan nu este deci izolat, şi nici nu este ceva inventat de el. Nu se poate ca atâţia oameni din întreaga lume să aibe aceeaşi iluzie.

"Nu este obligatoriu ca toată lumea să mă creadă. Nimeni nu e obligat să mă asculte. Dacă nu mă crezi, foarte bine, poţi merge în altă parte şi îţi poţi găsi o ocupaţie care-ţi place" conchide Jonathan. Aceste experienţe sunt cutremurătoare, dar mai înfricoşător este existenţa acestui grup de oameni numit "forţele întunecate" care fac absolut orice pentru ca astfel de informaţii să nu fie publice.

Jonathan Reed subliniază că nu are altă alternativă decât să continue dezvăluirile şi conferinţele publice pe acest subiect. Doar adevărul este capabil să ne transforme, să ne facă deschişi către o realitate nebănuită şi uimitoare.


Tehnologie extraterestra pentru teleportare



Bratara este un dispozitiv nanotehnologic fabricat de o civilizatie aflata cu milioane de ani inantea noastra, care permite teleportarea, amplificarea fortei, invizibilitatea, levitatia. Acest obiect a scapat celor care doresc sa mentina dogmele actuale cu ajutorul unei miscari mondiale (Alliance), formata din oameni care si-au dat seama ca omenirea trebuie sa se trezeasca, ca dezinformarea trebuie sa inceteze.

Legendele tuturor popoarelor vorbesc despre obiecte cu puteri magice primite de la zei si care permiteau obtinerea invizibilitatii, invulnerabilitatii sau a deplasarii instantanee.

Aceasta bratara a fost examinata in laboratoarele din Osaka(Japonia) si a fost prezentata la televiziunea din Mexic. Omenirea are dreptul sa cunoasca faptul ca exista multe astfel de obiecte, care sunt ascunse(in subsolurile Vaticanului) sau confiscate de cei ce vor sa tina omenirea prizoniera a dogmelor actuale.

Nu va cere nimeni sa credeti, ci doar sa va informati. Majoritatea colaboratorilor dr. Jonathan Reed au fost ucisi(inscenarea cu studentul care si-a ucis profesorii si apoi s-a sinucis- in realitate a fost ucis de cei ce au asasinat si pe cei ce au analizat ADN-ul entitatii interdimensionale).

Din pacate nu am putut include si video-urile cu cubtitrare in engleza cu emisiunea unde Reed a prezentat artifactul, dar puteti vedea la acest link: Jonathan Reed on Otro Rollo






UPDATE:

Inregistrarea emisiunii în care dr. Reed se teleportează sub privirile a 250 de spectatori prezenţi în studio, în direct:


Această înregistrare video nu a fost publicată de dr. Reed sau de echipa sa. Înregistrarea este reală şi a fost realizată după talk-show-ul canadian în care pentru prima dată în public a fost demonstrată funcţionarea brăţării Link.

Emisiunea respectivă a avut 25 de minute durată, dar această înregistrare (neautorizată de către proprietarii postului TV) are numai 8 minute. Din analiza specialiştilor se pare că această înregistrare a fost făcută cu o cameră video în faţa televizorului care arată transmisiunea directă a experimentului. De aceea calitatea înregistrării este slabă şi apar desincronizări ale imaginii.

Dr. Reed explică înainte de experiment că brăţara se fixează pe braţ, şi este folosită ca factor de comunicaţie (ca interfaţă bio-electrică) între purtător şi proprietarul sistemului de teleportare (extratereştri). Pentru ca să aibă loc teleportarea trebuie ca proprietarul sistemului să acepte această cerere de teleportare transmisă automat de către brăţară atunci când este fixată pe braţul purtătorului.
De aceea nu totdeaună funcţionează teleportarea, ci numai atunci când cererea este acceptată. Brăţara trebuie privită nu ca un simplu instrument de lucru, ci ca ceva aproape sacru, ce impune respect, subliniază dr. Reed.

Dr. Reed continuă spunând că a învăţat că trebuie să aibă grijă de această brăţară având o mare responsabilitate, şi că a fost contactat de mulţi alţi oameni care au găsit astfel de brăţări (unii chiar în urma cu peste 60 de ani) dar care nu au avut curajul să iasa în public, cedând presiunilor şi ameninţărilor celor care doresc ca aceste fapte să rămână necunoscute publicului.

Cu adevărat tehnologia folosită în brăţară este atât de avansată încât noi nici nu ne putem închipui.

Brăţara conţine pe interior 3 ace încastrate în safire sau pietre preţioase care străpung pielea odată ce brăţara este fixată pe braţ. Desigur că există o durere asociată procesului, dar aceasta diminuează deoarece brăţara se răceşte puternic în scurt timp, aproape îngheaţă.

Procesul de teleportare începe cu o percepţie interioară, un fel de pulsaţie care apare în mijlocul pieptului şi care gradat creşte în amplitudine devenind din ce în ce mai puternică şi se dilată spre extremităţile corpului pînă când întreg corpul vibrează puternic în ritmul pulsaţiei.

Înregistrarea arată cum în acest moment al explicaţiei dr. Reed, brăţara se luminează emanând o puternică lumină, ca un glob de lumină, care repede se dilată şi se poate vedea (la rularea cu încetinitorul) cum corpul dr. Reed devine translucid şi apoi se topeşte ca o ceaţă cu totul, dispărând, lumina mărindu-se şi urcând până dispare...

Multumiri speciale celor de la Active Information Media si siteului active.info.ms pentru informatii cat si pentru traducerea acestui clip.

Urmariti inregistrarea tradusa aici:

Tunel misterios descoperit sub Templul şarpelui înaripat!


După 8 luni de excavaţii, arheologii de la Institutul Naţional de Antropologie şi Istorie (INAH) din Mexic au localizat, la 12 metri sub pământ, intrarea în tunelul principal şi într-o serie de galerii subterane care se află sub Templul şarpelui înaripat, din zona arheologică Teotihuacan, anunţă site-ul Artdaily.org. Într-un tur al sitului arheologic, Sergio Chavez Gomez, arheolog şi director al proiectului, a anunţat faptul că aceste tuneluri n-au mai fost folosite de circa 1.800 de ani de locuitorii din Teotihuacan. Toate aceste excavaţii reprezintă cele mai amănunţite care au fost realizate vreodată într-un sit arheologic pre-hispanic. Gomez a mai explicat faptul că tunelul trece sub Templul şarpelui înaripat, cea mai importantă clădire a citadalei, iar intrarea a fost localizată la câţiva metri sub piramidă.


Intrarea se face printr-o deschizătură de 5 metri, ce duce către un coridor larg ce are o lungime estimată de 100 de metri, şi care se sfârşeşte într-o serie de încăperi subpământene excavate în piatră. Tunelul a fost descoperit în anul 2003, dar explorarea sa a durat timp de câţiva ani, perioadă necesară pentru finalizarea cercetărilor la cele mai înalte niveluri ştiinţifice. Pentru aceste excavaţii s-au folosit dispozitive moderne de cercetare, ca de exemplu GPR (Ground-penetrating radar – radar de penetrare a Pământului) sau scanner cu laser.


Investigaţiile de până acum au arătat faptul că acest tunel a fost construit înaintea templului. Dar la ce servea el? Sergio Gomez crede că el era legat de conceptul de lume subpământeană, întrucât în acest loc aveau loc ritualurile de iniţiere şi investitura divină a conducătorilor din Teotihuacan, din moment ce puterea era obţinută în aceste spaţii sacre. Şi, deşi n-a fost descoperit niciun mormânt până acum, se crede că toţi conducătorii erau înmormântaţi în aceste galerii subpământene.

Sursa: www.lovendal.net

Desecretizari OZN in Marea Britanie - 2010


Churchill şi Eisenhower s-au înţeles să ascundă întâlnirea unui avion cu un OZN

Guvernul britanic lua foarte în serios ameninţarea reprezentată de OZN-uri în anii '50, încât şefii serviciilor de informaţii se întâlneau regulat să discute această problemă,iar premierul Churchill se înţelesese cu generalul american Eisenhower să păstreze secretă o întâlnire a unui pilot cu un OZN.

În 1957, comitetul de securitate al Marii Britanii primea, în medie, cel puţin un raport detaliat pe săptămână care relata despre zărirea unui OZN.

Marea Britanie a publicat joi sute de documente referitoare la "obiecte spaţiale neidentificate", inclusiv o scrisoare care arată că Winston Churchill a ordonat ca o întâlnire, în timpul războiului, între un pilot militar şi un OZN să fie ţinută secretă timp de 50 de ani, pentru a nu crea "panică în rândul maselor". Churchill se temea, de asemenea, că astfel de incidente ar fi zdruncinat credinţele religioase ale oamenilor.

Documentele date publicităţii de Arhivele Naţionale, conţin zeci de mărturii, schiţe şi procese-verbale clasificate despre întâlniri cu astfel de obiecte misterioase care au avut loc pe teritoriul Marii Britanii.

Potrivit BBC, documentele arată că relatările despre OZN-uri au atins un vârf în 1996, când serialul "Dosarele X" era foarte popular. Potrivit documentelor, au fost peste 600 de semnalări în 1996, comparativ cu o medie de 240 în cei cinci ani anteriori.


O notă de la Ministerul Apărării se referă la o scrisoare din 1999 care spune că de un avion al forţelor aeriene regale, care se întorcea dintr-o misiune în Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, "s-a apropiat un OZN metalic". Autorul neidentificat al scrisorii spune că bunicul său a asistat în timpul războiului la o întâlnire între fostul premier britanic Winston Churchill şi fostul general american Dwight Eisenhower în timpul căreia cei doi şi-au exprimat îngrijoratrea faţă de acest incident şi au decis să-l păstreze secret.

Unele cazuri în care pe cerul britanic au fost văzute obiecte misterioase au primit explicaţii raţionale, cum ar fi meteoriţii care ard în atmosferă, dar multe alte dosare rămân nerezolvate.

Un document datat 1997 conţine relatări despre "explozii sonice" şi o prăbuşire misterioasă de avion care a avut loc în nordul Angliei. Nu a fost găsită însă nicio epavă a aeronavei, în ciuda operaţiunilor de căutare.

Un alt incident se referă la un "OZN negru în formă de triunghi" care a fost zărit la sfârşitul anilor '90, în Kent, deasupra casei secretarului de interne din "cabinetul din umbră" de atunci.


Într-un caz înregistrat în 1995, căpitanul unui avion care se apropia de aeroportul din Manchester a raportat că era cât pe ce să se ciocnească de un "obiect neidentificat", iar un martor de la sol a depus separat o mărturie - o schiţă pe care a făcut-o - dupăă ce a văzut un OZN "de 20 de ori mai mare decât un teren de fotbal". Ancheta care a fost deschisă nu a reuşit să identifice obiectul.

În timpul Războiului Rece, Marea Britanie trimitea de circa 200 de ori pe an avioane de vânătoare ca să intercepteze aeronave sovietice, mai arată documentele desecretizate. O notă din 1996 spune că înregistrările misterioase ale radarelor în timpul războiului se dovedeau invariabil a fi antisubmarine sau avioane de recunoaştere cu rază lungă de acţiune.

Sursa: realitatea.net

Pamantul, afectat miercuri de o furtuna geomagnetica majora!


Observatorul Astronomic al Academiei Romane: Pamantul, afectat miercuri de o furtuna geomagnetica majora.

Pamantul a fost afectat, miercuri, de o furtuna geomagnetica majora, cauzata de o ejectie solara de masa, a declarat Cristiana Dumitrache, seful Sectiei de astrofizica de la Observatorul Astronomic al Academiei Romane, citata de Agerpres.

"Aceasta ejectie solara este cauzata de ruperea unui filament in regiunea activa 11092 a Soarelui care este situata mai aproape de ecuatorul acestuia si care este posibil sa mai dea in zilele urmatoare alte ejectii de masa care pot afecta Pamantul, deoarece va trece la meridianul central solar in ziua de 5 august", a explicat astronomul.

Cristiana Dumitrache a spus ca asistam la furtuni geomagnetice majore, cu efecte industriale asupra cablurilor de curent electric - asa cum au avut loc in Canada in 1981, asupra conductelor de petrol si a mijloacelor de comunicatie, cu urmari neplacute si asupra organismului fiintelor vii, atunci cand indicele KP al campului magnetic terestru depaseste 5, miercuri inregistrandu-se un indice de 6.


"S-a constatat ca furtunile mici si medii sunt stimulative pentru creierul oamenilor. De asemenea, studii recente arata ca furtunile actioneaza asupra hipotalamusului si ca modifica proportia elementelor componente din sange. Poti fi sanatos, iar aceste modificari tot au loc", a mai spus Cristiana Dumitrache, adaugand ca "poti sa stai si in buncar, ca tot nu ai cum scapa de o furtuna geomagnetica mare".

Ea a precizat ca ultima furtuna geomagnetica majora, de indice 7, a fost pe 5 aprilie 2010, fiind considerata una dintre cele mai puternice ale anului.

Actuala ejectie de masa, pornita de pe Soare in noaptea trecuta, este a doua, dupa cea de pe 1 august, care a fost de intensitate mica.

NASA a lansat o avertizare privind efectele exploziei solare produse pe 1 august, pe care specialistii au denumit-o "tsunami solar", asupra Pamantului, semnaland si ejectia solara inregistrata miercuri.

O furtuna solara mult mai puternica a avut loc la sfarsitul lunii august 1859. Cunoscuta sub numele de 'Carrington Event', dupa numele astronomului Richard Carrington care a urmarit fenomenul, furtuna a afectat retelele telegrafice, care au picat, stalpii au luat foc, iar oamenii puteau citi la lumina aurorei boreale.


Astronomii afirma ca un lant de explozii solare de intensitate mare este asteptat la sfarsitul anului 2012. In astfel de perioade, scutul magnetic al Pamantului ar fi afectat, iar nivelul radiatiilor solare ar creste.

Potrivit sefului Sectiei de Astrofizica de la Observatorul Astronomic al Academiei Romane, aceste 'furtuni' nu se pot prognoza, iar ele vor creste cu cat se apropie mai mult 2012, de la anul putandu-ne astepta la ejectii de masa mai dese si mai puternice, la furtuni geomagnetice indreptate spre Pamant, aproximativ cateva pe zi, cum de altfel, au fost in fiecare ciclu solar.



Aurora boreală a putut fi văzută în SUA, după "tsunamiul" solar.

Nordul SUA, în special statul Michigan, a avut norocul să aibă un cer senin marţi noapte şi a putut zări incredibila auroră boreală.

Şi din Danemarca s-au putut zări luminile nordului, iar miercuri noapte este posibil ca şi britanicii să fie martorii fenomenului.

Deşi Michigan este mai în sud decât Marea Britanie, este posibil ca americanii să vadă aurora mai bine decât britanicii, întrucât ea apare pe latitudinea geomagnetică şi nu pe cea geografică.

Mistere in Bucegi...


Se cauta ceva anume in Bucegi? Se pare ca da...

Mai jos redau un articol interesant despre Muntii Bucegi:

"In muntii Bucegi exista o zona de un kilometru patrat in care organismul nu oboseste, iar functiile fizico-chimice se revigoreaza brusc. Specialistii spun ca avem de-a face cu legendarul loc dintre cer si pamant.

In 1999, un institut de cercetari particular din Bucuresti, angajat de o firma straina pentru a studia subteranul unei zone din Bucegi, a gasit ceva care poate fi asimilat cu legendara "Gura de Rai". E vorba despre o panta cu o suprafata de aproximativ un kilometru patrat, unde se manifesta o anomalie magnetica atipica, dupa cum o definesc specialistii, zona care are efecte benefice uluitoare asupra organismului uman. Este, foarte probabil, cea mai ciudata descoperire facuta vreodata in Romania.
In traditia populara romaneasca, Gura de Rai este un mediu intre cer si pamant cu un caracter sacru, un drum spre Rai, un loc benefic. Ca pozitionare geografica, Gura de Rai este situata pe un picior de munte si se deschide intr-o pajiste inalta sau un gol de munte. Conform "Mitologiei Romane", cartea lui Romulus Vulcanescu, Gura de Rai este sinonima cu "plaiul", iar autorul considera ca acestor zone mirifice li se releva caracterul sacru si prin titulatura mitropolitilor romani, denumiti "exarhi ai plaiurilor". Romulus Vulcanescu subliniaza ca in zona Gurilor de Rai s-au incuibat cu timpul Nedeiele, sarbatori populare si institutii complexe etnoculturale satesti cu implicatii mitologice.


Locul in care organismul nu oboseste

Acestor date li s-a adaugat insa si o imagine fizica, concreta, a unei "Guri de Rai", un loc cu o suprafata de aproximativ un kilometru patrat, care are efecte terapeutice exceptionale asupra organismului uman. In 1999, Institutul particular de cercetare "Terra" a fost angajat de o firma romano-franceza sa studieze o zona din Bucegi, situata in apropierea Pesterii Ialomicioara. Societatea era interesata de stabilirea detaliilor din subsolul acestei zone si a oportunitatii de a construi un complex hotelier. La studiu au participat specialisti din mai multe domenii, in special fizicieni si geofizicieni. Cercetarile s-au facut cu aparatura de geodetectie.

Dupa mai multe zile de urcat si coborat pe acele coclauri pentru sondaje, geofizicianul Dumitru Stanica, unul dintre membrii echipei, a descoperit ceva senzational in preajma varfului Doamnei: ajuns intr-un anume loc, i-a disparut oboseala. "Ne-am speriat cand ne-a strigat alertat, nu stiam ce s-a intamplat. Evident ca am privit cu neincredere fenomenul, la inceput. In timp insa am constatat, pe propria noastra piele, ca el este real. Abia apoi am demarat investigatiile asupra acestui loc", spune Vasile Rudan, coordonatorul echipei.

Primul stadiu al investigatiilor a constat in verificarea tuturor versantilor din zona. "Am constatat ca oricat ai urca, oricat de obosit ai fi dupa mers, in momentul in care ai ajuns in zona respectiva dispare oboseala, lucru care nu se manifesta pe alti versanti. Este vorba de o revigorare a functiilor fizico-chimice cu o rapiditate iesita din comun", declara Dumitru Stanica.

O anomalie geomagnetica atipica

A doua faza a constat in testarea medicala. A fost adus un medic, care a verificat tensiunea fiecarui subiect care urca panta cu "ciudatenii". Testele medicale au fost reluate si pe o alta culme din apropiere, cu o inaltime aproximativ similara. Rezultatele au condus catre o singura concluzie: in zona cu pricina, exclusiv, se intampla ceva deosebit. Nu numai ca ritmul cardiac isi revine uluitor de repede, desi urcusul se face pe o panta abrupta, dar oamenii in varsta care au fost supusi testelor au declarat o stare de bine general cand stau in acel loc.

S-a trecut apoi la testarea zonei prin magnetometrie diferentiala, respectiv radiografierea subsolului cu aparate de tip Partington, care pot masura, printre altele, magnetismul Pamantului. Asa a fost depistata o anomalie magnetica atipica, pe o suprafata de aproximativ un kilometru patrat. "Anomaliile geomagnetice cunoscute de specialistii din domeniu apar in rupturile de falii, in reflexii ale scoartei terestre sau in alte asemenea fenomene geologice care se inregistreaza intr-o forma atipica pe diagrame. Aici e vorba insa despre ceva necunoscut, un profil al diagramelor pe care nici profesorul Stanica, unul dintre cei mai buni geofizicieni de la noi, nu a stiut sa-l interpreteze. In acel moment am facut legatura cu alt gen de anomalii atipice, pe care le cercetam de mai mult timp si care se manifesta printr-o emisie de radiatii patogene, inca ramase cu o origine necunoscuta", ne-a spus Vasile Rudan.


Armata este interesata de subiect

"Descoperirea absolut intamplatoare a zonei benefice din Bucegi, "Gura de Rai" in traditie populara, vine sa rotunjeasca ceea ce stiam pana acum despre anomaliile magnetice atipice. In primul rand ne intareste ideea ca nimic din ceea ce avem lasat ca memorie colectiva prin folclor nu este gratuit, are cel putin un sambure de adevar", declara Vasile Rudan.

"Ceea ce am gasit noi in Bucegi are o dispozitie geografica identica cu cea descrisa in folclor. In al doilea rand, stim acum ce si cum sa cautam.
Pe diagrame, harti ale subsolului, profilele micromagnetice ale zonelor malefice, despre care avem mai multe date, sunt ascutite, pe cand cele ale zonei benefice sunt liniare, aproape drepte. Timp de mai multi ani am fost ocupati cu alte proiecte de cercetare si am suspendat investigatiile din Bucegi, dar intentionam sa reluam cercetarile si sa facem chiar o demonstratie publica. Apoi vom largi zona investigatiilor, deoarece avem semnale ca asemenea locuri deosebite se mai gasesc, cel putin in zona Masivului Retezat. Interesant este faptul ca din informatiile de pana acum rezulta ca fiecarei zone malefice trebuie sa ii corespunda, undeva in apropiere, o zona benefica, la o distanta de cel mult cateva sute de metri. Deocamdata nu vom divulga locatia exacta", spune Rudan.
Acesta mai sustine ca, pe tema cercetarii anomaliilor magnetice atipice din Romania, bune sau rele, urmeaza sa apara o carte si ca Ministerul Apararii se arata foarte interesat de acest domeniu. Cercetatorii de la Institutul "Terra" spera sa se realizeze, cu concursul Armatei, o harta a Romaniei care sa puna in evidenta aceste zone iesite din comun."

Desigur acestea sunt doar cateva dintre misterele si descoperirile din Bucegi... sunt multe discutii legate de aceasta zona si nu numai si speram ca nu peste mult timp vom afla mai multe...

Cateva carti interesante de citit:
Cinamar