"Povestea Lui Dumnezeu" partea III si IV (doc)


"Povestea lui Dumnezeu" partea III, cu Morgan Freeman, "Cine este Dumnezeu?!"







"Povestea lui Dumnezeu" partea IV, cu Morgan Freeman, "Creatia"









Mistere la granitelele cunoasterii: Lumina din creier (emis)



"Noile descoperiri ale științei evidențiază lucruri surprinzătoare. Comunicarea între molecule, comunicarea între neuroni se face prin intermediul biofotonilor, adică prin intermediul luminii.

Deși subiectul a fost discutat de câteva decenii, abia acum cercetătorii au putut să pună în evidență această realitate. Iar noile descopriri ne arată și din această perspectivă că uriașul mecanism care este corpul uman – un ansamblu constituit din miliarde și miliarde de mici părți componente - acționează în deplină sincronizare pentru că în spatele lui se află un program inteligent; și fiind inteligent, el nu putea să fie, la acest nivel de complexitate, rezultatul unui accident cosmic.

Prin urmare, dacă până nu demult știința mecanicistă era principalul contestatar al existenței unei inteligențe creatoare a Universului cunoscut, noua știință devine principalul susținător al existenței unei inteligențe creatoare aflată în spatele tuturor lucrurilor…"     Daniel Roxin



"Povestea Lui Dumnezeu" partea II - Apocalipsa (doc)



"Povestea lui Dumnezeu", documentarul semnat de Morgan Freeman și difuzat pe National Geographic, a ajuns la capitolul al doilea – Apocalipsa.
Semnificația religioasă a sfârșitului lumii s-ar putea să nu însemne un război mondial, așa cum este ea prezentată biblic, ci mai degrabă o revelație interioră. Morgan Freeman a călătorit în 22 de orașe ale lumii pentru a găsi un răspuns la poate cea mai de temut întrebare a nostră – Ce înseamnă, de fapt, Apocalipsa?






"Povestea Lui Dumnezeu" partea I - Viata de apoi (doc)



   Trăim într-un Univers despre care știm prea puține, iar ceea ce cunoaștem este doar părticica noastră din jurul Pământului. O valoare infinitezimală însă, în față marelui Univers. Cu toate acestea mica noastră lume este casa multor credințe care ar putea depăși în suprafață până și macrocosmosul. Printre ele RELIGIA, credința în supranatural, în sacru. De la creștinism la iudaism și până la islam, religia a format și a deformat oameni. S-au dus bătălii crunte pentru păstrarea credinței, însă de multe ori, în numele unei dogme, s-a uitat de Dumnezeu. Rezultatul a fost unul dezolant – mulți sunt confuzi – există sau nu există un Dumnezeu??, puțini și-au păstrat credința în Dumnezeu, iar alții au renunțat să mai creadă în Divinitate, în timp ce unii nu au renunțat la a omorâ în numele Religiei. Morgan Freeman, celebrul actor, a plecat în căutarea lui Dumnezeu, și a realizat „Povestea Lui Dumnezeu ”, un documentar, marca National Geographic care încearcă să reunească la fel ca într-un puzzle toate religiile fundamentale, religii care au schimbat Lumea.

Episodul 1 – Viața de Apoi: